Ion Cristoiu: Luarea cu asalt a sediului CC avea doar o semnificație simbolică

În cartea sa, „De cealaltă parte a baricadei”, Editura IRRD, 2018, Viorel Domenico se ocupă pe larg deîntîmplările din sediul CC din după amiaza lui 22 decembrie 1989. Despre această locație știm puține lucruri chiar și după decenii de cercetare a Evenimentelor. Întreaga atenție s-a concentrat asupra întîmplărilor din tabăra învingătorului Ion Iliescu. Situația din sediul CC rămîne însă importantă, chiar dacă aici nu s-a reușit formarea unei echipe cîștigătoare. Viorel Domenico a lucrat la Institutul lui Ion Iliescu. A publicat cartea sub egida Institutului. Pe cine știe cît de cît istoria controverselor iscate de Evenimentele din decembrie 1989 îl surprinde imediat obiectul lucrării, asumat voit sau nu. Ion Iliescu a fost doar una dintre personalitățile pornite în dimineața lui 22 decembrie 1989 spre cucerirea Puterii abandonate de Nicolae Ceaușescu. Au mai fost și Ilie Verdeț și Dumitru Mazilu. Pînă la urmă a învins Ion Iliescu. Și asta pentru că a fost mai abil decît concurenții. Raționamentul se ridică pe teza mult îndrăgită de Ion Iliescu a Vidului de Putere. Revolta spontană sau, cum ar zice poezia lui decembrie 1989, Ridicarea Poporului cu brațele goale împotriva tunurilor și tancurilor Puterii, a dus la prăbușirea Regimului. S-a creat astfel un vid de putere, deosebit de riscant, dacă ne gîndim că totul putea degenera în haos și chiar în Război civil. Acest vid de putere a fost umplut de Ion Iliescu. Țara a fost astfel salvată. Reprezenta însă cu adevărat Ilie Verdeț o amenințare pentru Ion Iliescu? Răspunsul îl dă realitatea Loviturii de stat militare, recunoscute întîia oară în postdecembrism de Victor Stănculescu în interviul dat mie la B1tv.

Nu reprezenta nici o amenințare.

După ce Securitatea a deschis ușile la sediul CC (la ora 10, Nicolae Ceaușescu era abandonat de Direcția a V-a), în clădire au năvălit valuri-valuri de inși. Despre cine erau și ce voiau ei mare lucru nu putem spune. Chiar și cei care au intrat printre primii rămîn în ceață din punctul de vedere al reprezentativității. Sigur e că nici unul nu cunoștea mecanismele cuceririi și exercitării Puterii. Explicabil dacă ne gîndim că în comunism, deși se face mare caz de acțiunea în cunoștință de cauză, chiar și jurnaliștii nu erau ținuți la curent cu mecanismele exercitării puterii reale. Dacă ar fi avut cît de cît habar de ce înseamnă Puterea în comunism ar fi știut că luarea cu asalt a Sediului CC avea doar o valoare simbolică. Sediul Puterii e acolo unde e Puterea reală și nu acolo unde scrie pe firmă că e Puterea. După plecarea lui Nicolae Ceaușescu, Puterea era la Armată, la Victor Stănculescu, mai precis. Armata, care dăduse Lovitura de stat militară abandonîndu-l pe președinte, ba chiar arestîndu-l prin urcarea în elicopter, decidea cărui civil îi predă Puterea. Și din acest punct de vedere, Armata hotărîse deja încă de pe la 14, pe 22 decembrie 1989, cînd Victor Stănculescu îi dă Raportul lui Ion Iliescu, directorul editurii Tehnice. Erau un pericol guvernele din sediul CC? Nu, nu erau. Noua echipă avea nevoie de sprijinul instituțiilor de forță. Acestea au făcut legămînt de fidelitate la ora 16, 22 decembrie 1989, la sediul MApN. Prin alegerea televiziunii pe post de balcon, Ion Iliescu obținuse și sprijinul întregii țări și nu numai al mulțimii bezmetice din Piața Palatului.

Ca și multe alte întîmplări din 22 decembrie 1989, cele din sediul CC făceau parte din suburbiile Piesei care se juca la nivel național. Toți cei de acolo erau personaje secundare, fără s-o știe. Erau lăsați să se joace de a guvernele, pentru că Guvernul adevărat se făcea în altă parte.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Luarea cu asalt a sediului CC avea doar o semnificație simbolică appeared first on Aleph News.