

- Aplicația le oferă utilizatorilor o sumă de bani pentru fiecare PET colectat.
- Aplicația încurajează magazinele să ofere promoții pentru deșeuri reciclate.
- Reverse PET are deja peste 7000 de utlizatori activi, iar obiectivul final este de 20MIL.
Doi tineri din Iași au lansat Reverse PET. Este prima aplicație din România care plătește pentru reciclarea PET-urilor, direct din fața casei. Utilizatorii primesc 20 de bani pe recipient și pot deveni, la rândul lor, colectori. Reverse PET a strâns deja peste 7.000 de utilizatori activi, iar în prezent și-a extins serviciile către magazinele locale. Fondatorii au obiectivul ambițios de a ajunge la 20 de milioane de utilizatori.
Ce te-a determinat să lansezi aplicația Reverse PET?
Bogdan Roșu, fondatorul aplicației: „În primul rând, o nevoie a noastră. Întâmpinând probleme și văzând atât de multe știri cu problemele pe care le-au mai întâlpinat și alți oameni, ne-am gândit că procesul ar putea să fie îmbunătățit. Și așa a apărut aplicația”.
Cum funcționează aplicația pentru doritori?
Bogdan Roșu: „Aplicația este gratuită și poate fi descărcată atât de pe iOS cât și pe Android. Utilizatorii care au sticle de reciclat își fac un cont și introduc numărul de sticle pe care doresc să le recicleze. Din diverse motive, ei nu pot să meargă cu sticlele la centre. Iar celălalt tip de utilizator, adică colectorii, trebuie să depună bani în aplicație, cu acei bani să plătească sticlele pe care vor să le ridice și cu sticlele ridicate vor merge să le recicleze și vor lua bonul și automat profitul de 25 bani pe fiecare sticlă”.
The post 2 tineri din Iași lansează prima aplicație din România care digitalizează reciclarea, Reverse PET. Bogdan Roșu, fondator: „Aplicația e gratuită și poate fi descărcată de pe iOS și Android” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana