PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Ion Cristoiu: Cum ar arăta lumea europeană după invazia panmongolă

  • Coronavirusul înseamnă pierderea vieții mic burgheze. La țară nu e atîta spaimă de Pandemie. Nu e nici în țările sărace ale planetei. Poate fi infectarea cu Coronavirus mai rea decît malaria, decît paludismul, decît a nu avea ce mînca?
  • A existat cineva care a profețit această Lume: Vladimir Soloviov prin finalul cărții Trei dialoguri, final cu bucata de proză profetică Scurtă povestire despre Antihrist.
  • Lumea despre care vorbește manuscrisul e lumea europeană de după invazia panmongolă. Nu este aceasta Lumea profețită de Soloviov, cea pe cale de a se instala după experimentul Pandemiei?

Mă sună cineva din SUA, care a citit fragmentul reprodus de mine pe cristoiublog.ro din Ce virus qui rend fou, eseul lui Bernard-Henri Lévy, recent apărut în Franța. Îi spun interlocutorului, reluînd o idee din prefața mea, că filosoful nu-i negaționist, cum nu-i nici apocaliptic. El meditează neliniștit la ce a putut să facă un virus dintr-o întreagă omenire. Interlocutorul îmi aduce la cunoștință că potrivit unui specialist consultat de el se pregătește o nouă lume, una în care oamenii se vor închina doar la vițelul de aur. Nu, nu-i vițelul de aur îl contrazic eu amabil, formularea trimite doar la bani, ori oamenii se închină deja la confort, la viața mecanică, fără trăire sufletească, fără efort, nici măcar efortul de a merge la cumpărături, comandînd acum mîncare acasă. E lumea românească fără diacritice, chiar și în articole, nu numai în SMS-uri diacriticile presupun efort și răgaz. Această lume n-a mai încercat de mai mult de jumătate de secol războaie, molime, foamete. Confortul cotidian e tot mai adormitor. Și Coronavirus, care e o boală, înseamnă pierderea acestui confort, a acestei vieți mic burgheze. La țară nu e atîta spaimă de Pandemie. Nu e nici în țările sărace ale planetei. Poate fi infectarea cu Coronavirus mai rea decît malaria, decît paludismul, decît a nu avea ce mînca? După ce termină cu înfățișarea Lumii care se pregătește deja prin experimentul Coronavirus, îi spun că a existat cineva care a profețit această Lume: Vladimir Soloviov prin finalul cărții Trei dialoguri, final cu bucata de proză profetică Scurtă povestire despre Antihrist. Lumea despre care vorbește manuscrisul găsit e lumea europeană de după invazia panmongolă:

„DL Z (citeşte): Secolul al douăzecilea după naşterea lui Hristos a fost epoca ultimelor mari războaie, lupte interne şi cotituri istorice. Cel mai mare război extern a avut drept cauză îndepărtată concepția intelectuală a panmongolismului, apărută încă la sfîrşitul secolului al XIX-lea în Japonia. După ce au preluat cu succes şi cu o iuțeală uimitoare formele materiale ale culturii europene, japonezii, pricepuți în a imita, şi-au însuşit şi unele idei europene de cel mai scăzut nivel. Aflînd din jurnale şi din manualele de istorie de existența în Apus a panelenismului, pangermanismului, panslavismului, aceştia au lansat măreața idee a panmongolismului, adică unirea tuturor popoarelor Asiei Răsăritene, sub conducerea japoneză, în scopul de a purta o luptă hotărîtă împotriva străinilor, adică a europenilor. Profitînd de faptul că Europa începutului de secol XX era ocupată să poarte ultima bătălie hotărîtoare cu lumea musulmană, au trecut la realizarea marelui plan – mai întîi ocupînd Coreea, apoi și Pekinul, unde, cu ajutorul partidului progresist chinez au răsturnat vechea dinastie manciuriană şi au pus in locul acesteia una japoneză. ”

Eseul a fost scris de Soloviov la finele secolului al XIX-lea. La vremea respectivă Asia însemna pentru ruși Japonia. Asta nu presupune că trebuie să excludem posibilitatea invaziei chinezești asupra Europei, mai ales că potrivit nuvelei, chinezii intră și ei în combinație:

„Curînd s-au împăcat cu acest fapt şi conservatorii chinezi, care-au înțeles că din două rele e de preferat răul cel mai mic şi că – vrei-nu vrei – sîngele apă nu se face. Autonomia statală a vechii Chine nu ar fi fost oricum în măsură să reziste şi era inevitabilă supunerea – fie în fața europenilor, fie în fața japonezilor. Era însă limpede un lucru: stăpînirea japoneză, desființînd formele statale exterioare chineze, forme ce oricum se dovediseră în mod evident a nu fi fost bune de nimic, nu se atingea de principiile interne ale vieții naționale; pe cînd dominația puterilor europene, care, de dragul politicii, îi mențineau pe misionarii creştini, era o amenințare la adresa celor mai profunde esențe spirituale ale Chinei. Ura națională anterioară a chinezilor față de japonezi sporise atunci cînd nici unii şi nici ceilalți nu-i cunoşteau pe europeni, în fața cărora această vrăjmăşie a două nații înrudite devenea o luptă fratricidă, îşi pierdea sensul. Europenii erau străini întru totul, duşmani totali, iar dominația lor n-ar fi putut nicicum să satisfacă vanitatea neamului, în vreme ce în mîinile Japoniei chinezii vedeau dulcea ispită a panmongolismului, care justifica totodată în ochii lor şi trista iminență a europenizării exterioare. ؘ«Fraților, frați îndărătnici – spuneau japonezii – încercați să pricepeți că noi luăm arme de la cîinii occidentali nu din dragoste pentru ei, ci ca să-i izbim cu aceste arme. Dacă voi vă uniți cu noi şi acceptați conducerea noastră practică, atuncea noi, împreună, nu numai că-i vom izgoni curînd pe diavolii albi din Asia, dar vom cuceri şi propriile lor țări şi vom întemeia adevăratul Imperiu Central, ce va domni asupra intregii lumi. Aveți dreptate în ceea ce priveşte mîndria noastră națională şi disprețul față de europeni, dar în zadar hrăniți aceste simțăminte doar cu vise și nu cu acțiune chibzuită. Aici noi sîntem înaintea voastră şi trebuie să vă arătăm căile folosului comun. Altminteri, vedeți și voi unde v-a adus politica voastră îngîmfată şi de neîncredere față de noi, prietenii şi apărătorii voştri fireşti! Rusia şi Anglia, Germania şi Franța mai că nu v-au împărțit cu totul între ele, şi toate toanele voastre de tigru au dat la iveală doar vîrful neputincios al unei cozi de şarpe.» Chinezii cei înțelepți au considerat întemeiate aceste lucruri şi dinastia japoneză s-a consolidat temeinic. ”

Popoarele europene se eliberează însă la un moment dat de sub asuprirea asiatică și formează Statele Unite ale Europei:

„Dacă supunerea de jumătate de secol față de barbarii asiatici s-a produs ca urmare a dezmembrării statelor care se gîndeau numai la interesele lor naționale izolate, măreața şi glorioasa eliberare a fost realizată prin organizarea internațională a forțelor unite ale întregii populații din Europa. O consecință firească este faptul că rînduiala veche, tradițională a națiunilor îşi pierde pretutindeni sensul, astfel că aproape peste tot dispar ultimele rămăşițe ale vechilor instituții monarhice. Europa secolului al XXI-lea reprezintă o uniune de state mai mult sau mai puțin democrate Statele Unite Europene. Succesele culturii exterioare, frînate oarecum de invazia mongolă şi de lupta pentru eliberare, au prins din nou avînt. Iar obiectele conştiinţei interioare – problemele legate de viaţă şi de moarte, de soarta lumii şi a omului –, complicate şi încurcate de o sumedenie de noi cercetări şi descoperiri în domeniul fiziologiei, rămîn, ca şi pînă acum, fără lămurire. Se clarifică un singur rezultat important negativ: căderea decisivă a materialismului teoretic. Imaginea despre univers ca sistem de atomi care saltă de colo-colo şi despre viaţă ca rezultat al unei acumulări mecanice a celor mai mărunte modificări ale materiei, o asemenea imagine nu mai satisface nici o minte care cugetă. Omenirea a trecut definitiv de acest stadiu de pruncie filozofică. Pe de altă parte, devine evident că omenirea a trecut şi de capacitatea, tot specifică prunciei, de a crede naiv şi fără rezerve în ceva. Noţiuni ca Dumnezeu care a creat lumea din nimic şi aşa mai departe nu se mai predau nici în şcolile elementare. Se elaborează un nivel ridicat al imaginilor despre asemenea noţiuni, sub care nu poate coborî nici un fel de dogmatism. Şi dacă marea majoritate a oamenilor care gîndesc rămîn complet necredincioşi, puţinii credincioşi devin cu toții, în mod necesar, şi oameni care gîndesc, împlinind astfel spusele apostolului: fiți prunci la inimă, nu şi la minte.”

Nu este aceasta Lumea profețită de Soloviov, cea pe cale de a se instala după experimentul Pandemiei?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Cum ar arăta lumea europeană după invazia panmongolă appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Antoniu Gabriela

In aceasta saptamana:

O companie a făcut primul recensământ al viselor. Ce visează oamenii cel mai des

O companie din Marea Britanie a făcut primul recensământ...

Doi suspecți au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la Muzeul Drents

Cei doi suspecți sunt un bărbat de 20 de...

Ion Cristoiu: D-ale Teribilelor țarine

Ion Cristoiu: Aveam în dulapul cu Istoria Rusiei, atît...
spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Pieptul de pui și carnea de porc au primit limitare. Dacă vrei să salvezi planeta poți mânca doar două bucăți de carne pe săptămână

    255 g bucăți de pui sau porc pe săptămână nu dănează planetei. 255 g de pui este echivalentul a două...

    O companie a făcut primul recensământ al viselor. Ce visează oamenii cel mai des

    O companie din Marea Britanie a făcut primul recensământ al viselor. Reuniunea cu cineva din trecut este un alt vis...

    De ce femeile au mai rar orgasm decât bărbații? Un studiu arată că în cupluri se prioritizează orgasmul bărbatului

    Bărbații spun că au experimentat orgasme în 90% dintre întâlniri. Femeile au raportat orgasme în doar 54% dintre întâlniri. Femeile ating...

    Doi suspecți au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la Muzeul Drents

    Cei doi suspecți sunt un bărbat de 20 de ani şi un bărbat de 18 ani, ambii din localitatea...

    Ion Cristoiu: D-ale Teribilelor țarine

    Ion Cristoiu: Aveam în dulapul cu Istoria Rusiei, atît varianta românească, apărută la editura Lider în 2008 (mai există...

    Kendrick Lamar conduce topul nominalizărilor pentru American Music Awards 2025 cu 10 mențiuni

    Kendrick Lamar are 10 nominalizări la American Music Awards. Rapperul este nominalizat la categoriile Artistul Anului și Cântecul Anului pentru...

    Putin se plânge că nu mai are arme, deși producția a crescut: „Nu sunt suficiente drone și sisteme de precizie”

    Putin a spus: „Știu foarte bine, și mulți dintre cei de aici care participă la întâlnirea noastră de astăzi...

    Kievul a fost lovit de un atac cu rachete și drone rusești. Cel puțin nouă persoane au fost ucise și 60 au fost rănite

    Explozii au fost raportate și în orașul Harkov din nord-estul țării. Nouă persoane au fost ucise la Kiev în atacul...

    Podul de la Brăila intră în a cincea reparație de la inaugurarea sa din 2023. Muncitorii au început operațiunea de decopertare a asfaltului

    Cu o lungime de aproximativ 2 kilometri, podul oferă o alternativă importantă pentru traversarea Dunării. Deși deschis circulației în iulie...

    Câinii sunt mai apreciați decât cele mai apropiate persoane. Cercetătorii zic că patrupedul e prieten, coleg și terapeut

    Universitatea Eotvos Lorand a analizat relațiile oamenilor cu câinii. Concluzia: câinele ocupă un loc mai important decât prietenii umani. Studiul a...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 566. Netanyahu spune că Hamas este „exact” ca naziștii și promite că Israelul „nu se va preda niciodată”

    Netanyahu a evociat opoziția globală la operațiunile din Gaza, respingând avertizările de embargou. Prim-ministrul a descris Iranul drept o amenințare nucleară...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.156. Trump îl critică pe Zelenski, care s-a „lăudat” după ce a susținut că acordul cu SUA „este...

    Administrația Trump a propus un plan care include recunoașterea controlului Rusiei asupra Crimeei și a unor regiuni ocupate. JD Vance...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img