PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

M-am liniştit: America are un singur vicepreşedinte!

Mai întâi m-am speriat rău, crezând că n-am auzit sirena de ceaţă şi m-am înfipt cu corabia minţii mele într-un banc de corali. Dar am ascultat acum două zile speechul de la summitul din Paris al lui James David Vance şi m-am liniştit: America are un singur vicepreşedinte – raţional, educat, punând accentele şi aşezând nuanţele la locul lor – un personaj ce-i drept atipic pentru vârful Administraţiei Trump.  

Statele Unite, lumea navighează de peste trei săptămâni pe marea zbuciumată a istoriei având la timonă un bătrân de 78 de ani şi un copil genial – Musk – de 11 ani. Elon Musk se poartă ca un prim vicepreşedinte, ca un şef de trib, ca un căpitan de piraţi sau cine ştie ce alt personaj despre care a citit prin cărţile de poveşti. Ocupă tot spaţiul mediatic, când nu e şi Donald Trump prin preajmă.

Bine însă că există JD Vance, mi-am zis si astăzi, urmărindu-i discursul din Munchen, de la Conferința de Securitate, unde a jucat în registru dur. Deşi m-au trecut fiori reci când s-a referit la România şi a condamnat anularea intempestivă a alegerilor prezidenţiale. Asta va sufla în pânzele georgiştilor, am bombănit. Apoi m-am gândit că are dreptate. În fond, nu doar de la el, ci şi de la noi, lucrurile se văd la fel: n-am primit din partea autorităţilor nici o explicaţie care să se ţină în picioare pe coverta democraţiei. „Experţii” noştri din instituţiile de forţă n-au reuşit să-şi demonstreze aserţiunea.

Dar, din tot ce a declarat vicepreşedintele Statelor Unite, altceva îmi va suna în minte multă vreme, chiar şi după ce ceaţa se va risipi (admiţând că în vremea vieţii noastre se va întâmpla asta): „Dacă vă e frică de votul cetăţenilor voştri, America nu poate face nimic pentru voi”.

The post M-am liniştit: America are un singur vicepreşedinte! appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Munteanu Lelia

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Viitorul Ucrainei și al Europei se discută la Munchen. Ciolacu are treburi mai importante: postează pe TikTok

    Vineri, JD Vance, a vorbit la Conferința de Securitate de la München despre anularea alegerilor prezidențiale de la București. Scholz:...

    Meta și Apple se bagă în competiția robotică: Care sunt cele mai noi planuri ale giganților tehnologici

    Meta investește masiv în roboți umanoizi, iar Apple vine din spate. Meta vrea să creeze roboți umanoizi care să ajute...

    Scarlett Johansson critică dur abuzurile Inteligenței Artificiale: „Riscăm să pierdem controlul asupra realității”

    Un video A.I. fals cu Scarlett Johansson și alte celebrități a devenit viral. Actrița condamnă antisemitismul și cere reglementarea A.I....

    Tusk face presiuni asupra Europei: „Are nevoie urgentă de propriul său plan de acțiune privind Ucraina și securitatea noastră”

    Tusk a presat Europa să își stabilească urgent propriile poziții. Pete Hegseth a avertizat că Europa trebuie să își majoreze...

    Ion Cristoiu: Cum au învăţat ruşii de la nemţi în cel de-al doilea Război Mondial

    De la finele celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii inteligenţi îşi bat capul pentru a explica această criză de...

    Ionuț Stancovici a creat primul sit-schi pentru persoanele cu dizabilități. „Este o bucurie extraordinară pentru ei când îl folosesc singuri”

    I. Stancovici organizează tabere de schi pentru persoanele cu dizabilități. Stancovici a creat primul dispozitiv de schi adaptat din România. Peste...

    Cătălin Predoiu: „România trebuie să facă mai mult pentru a explica ceea ce s-a întâmplat cu ocazia alegerilor prezidenţiale de anul trecut”

    Vineri, JD Vance, a vorbit la Conferința de Securitate de la München despre anularea alegerilor prezidențiale de la București. El...

    JD Vance a stârnit un val de nemulțumiri în Europa. Politico: discursul a fost primit cu o liniște deplină și consternare

    Politico: discursul lui Vance a fost primit cu o liniște deplină și consternare. Analist ucrainean: Trump nu a vândut Ucraina,...

    Anularea alegerilor din România a fost subiectul principal pentru J.D. Vance la Munchen. Care au fost reacțiile în țară la discursul vicepreședintelui

    Călin Georgescu: J.D. Vance a abordat abuzurile împotriva democrației din România și Europa. Vance: Dacă democrația ta e distrusă cu...

    Volodimir Zelenski, la Conferința de Securitate de la Munchen: Asta nu e doar nebunie curată, e poziția Rusiei, care nu vrea pace

    Zelenski: Armata noastră singură nu ar putea, avem nevoie de suportul vostru prin arme, oameni, sancțiuni. Zelenski: Putin vede Belarus ca...

    Gemini, chatbot-ul Google, ține minte ce ai vorbit cu el și poate acum să-ți răspundă pe baza informațiilor din conversațiile trecute

    Gemini poate rezuma o conversație anterioară pe care ați avut-o cu el. Chatbot-ul își poate reaminti informații pe care le-ați...

    Olaf Scholz, la Conferința de Securitate de la München: „Rămânem de partea Ucrainei. Europa nu va sprijini libertatea dictată”

    Scholz susține discuțiile cu Putin și căutarea unor modalități de a pune capăt războiului. Cancelarul german spune că Europa nu...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img