- Studiul a fost făcut de Asociaţia ALIAT pe tineri de 13 şi 15 ani.
- Deținuții stau afară până la 4 h/zi, în funcție de regimul de detenție.
- Adolescenții își verifică telefonul, în medie, de 500 de ori pe zi.
Adolescenții experimentează zilnic viața de deținut și pare că le place. Nu e o glumă.
Tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani petrec, în medie, între 14 și 16 ore în faţa ecranelor, arată o analiză făcută de Asociaţia ALIAT. O concluzie tristă dacă stăm să ne gândim că un deținut iese în aer liber până la 4 ore pe zi, în funcție de regimul de detenție.
Fie că e vorba de platformele de social media, sau de jocurile video, tinerii nu se pot deslipi de calculatoare sau de telefoanele mobile. Ajung să-și verifice telefonul, în medie, de aproape 500 de ori pe zi, arată studiul. Cea mai bună soluție ar fi limitarea timpului petrecut în faţa ecranelor la un maximum de două ore pe zi, spun specialiștii.
The post STUDIU. Adolescenții petrec, în medie, între 14 și 16 ore în faţa ecranelor appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Măncila Mihaela