PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

O lună de Schengen. Peste 1,5 milioane de pasageri au călătorit către destinaţii din zona Schengen

  • În prima lună, peste 1,5 milioane de turişti au călătorit către destinaţiile din spaţiul Schengen, potrivit estimărilor ZF.
  • Pentru a intra complet în spaţiul Schengen, România mai trebuie să treacă un hop şi să fie acceptată şi pe cale rutieră.
  • Pentru călători, eliminarea controlului vamal reprezintă o coadă în minus la care aceştia să mai aştepte.

David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, spune că zborurile către zonele Schengen reprezintă 70% din traficul total înregistrat pe aeroporturile locale, notează Ziarul Financiar.

România a intrat în zona Schengen, doar pe cale aeriană şi maritimă, pe data de 31 martie 2024, un pas important pentru dezvoltarea transportului local. Pentru a intra complet în spaţiul Schengen, România mai trebuie să treacă un hop şi să fie acceptată şi pe cale rutieră, de altfel cea mai importantă formă de aderare la zona Schengen. Totuşi, efectele intrării în spaţiul Schengen pe cale aeriană se resimt şi este un important impuls pentru creşterea traficului aerian.

În prima lună, peste 1,5 milioane de turişti au călătorit către destinaţiile din spaţiul Schengen, potrivit estimărilor ZF. În luna aprilie a anului trecut, au fost înregistraţi peste 2 mi­lioane de pasageri pe aeroporturile locale. David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeropor­turilor din România, a declarat pentru Comisia Europeană de Turism, că zborurile către zonele Schengen reprezintă 70% din traficul total înregistrat pe aeroporturile locale.

„În lunile rămase din 2024, aeroporturile din România se aşteaptă ca peste 14 milioane de pasageri să călătorească în zona Schengen, reprezentând aproximativ 70% din totalul traficului de pasageri. Creşterea dinamică a transportului aerian în regiunea noastră înseamnă că această cifră va ajunge la aproape 21 de milioane de pasageri în 2025”, a spus David Ciceo pentru Comisia Europeană de Turism.

Intrarea în spaţiul Schengen ar putea duce la o creştere a traficului aerian de pe aeroporturile locale, România fiind o destinaţie mai accesibilă pentru turiştii străini. Odată cu intrarea în spaţiul Schengen, controlul vamal este eliminat, iar timpii de aşteptare sunt reduşi pentru cei care călătoresc în interiorul spaţiului Schengen.

Pentru călători, eliminarea controlului vamal reprezintă o coadă în minus la care aceştia să mai aştepte. Rareş, 29 de ani, a călătorit la mijlocul lunii aprilie în Malta, o destinaţie aflată în spaţiul Schengen, şi spune că experienţa călătoriei a fost mai plăcută având în vedere că nu a mai fost nevoit să mai aştepte la încă o coadă.

„Pentru mine, intrarea României în spaţiul Schengen s-a simţit imediat sub forma unei economii de timp de cel puţin 20 de minute, atât la plecare, cât şi la întoarcere. Cred însă că beneficiul real constă în reducerea nivelului de stres pe care îl aveam la fiecare zbor. Atunci când ştii că aeroportul poate fi foarte aglomerat şi că trebuie să treci şi prin controlul paşapoartelor, încerci să îţi iei cât mai mult timp ca marjă de eroare şi să ajungi cât mai repede în aeroport, având în vedere şi posibilul trafic de pe drum. Şi dacă tot vorbim de timp pierdut, trebuie menţionat că acesta se pierdea stând la cozi, în total 4 cozi per călătorie.

Pe scurt, intrarea în Schengen aduce cu sine mai puţin stres, un traseu prin aeroport cât mai simplu şi rapid, iar când adăugăm şi marja de eroare pe care o luăm în calcul, economisim cel puţin o oră la fiecare zbor”, spune Rareş.

Pentru aeroporturi, zona Schengen a venit cu o serie de modificări pe care operatorii terminalelor au fost nevoiţi să le facă pentru crearea noilor fluxuri. Spre exemplu, un pasager care zboară de pe aeroportul Otopeni va fi nevoit să îşi laşe bagajul de cală la ghişeele de check-in, apoi să treacă de securitate şi dacă va călători către destinaţiile Schengen va avea zborul la una din primele porţi de după securitate. Cei care nu călătoresc în zona Schengen vor fi nevoiţi abia după porţile destinate zonei Schengen să treacă de controlul vamal şi ulterior să ajungă la poartă. Astfel, controlul vamal a fost mutat din zona din imediata apropiere a controlului de securitate după o parte din porţile de îmbarcare.

Anul trecut, aeroporturile locale au înregistrat un trafic de 24,9 mi­lioane de pasageri, înregistrând pentru prima oară de la izbucnirea pandemiei depăşirea nivelului din 2019, considerat anul reper pentru industria aviatică.

Pentru anul acesta este aşteptată o creştere a traficului aerian peste nivelul anului trecut şi ca urmare a intrării României în spaţiul Schengen pe cale aeriană.

Citește și

The post O lună de Schengen. Peste 1,5 milioane de pasageri au călătorit către destinaţii din zona Schengen appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diaconu Miruna

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Studenții au protestat față de schimbările aduse de „Ordonanța Trenuleț”. Președintele Uniunii Studenților din România: „Am fost chemați la negocieri”

    Președinte Uniunii Studenților din România: „Protestul poate fi considerat un succes, deoarece, ca urmare a acestuia, am fost chemați...

    Cum redefinește Generația Z vacanțele de lux? Retreat-urile care promovează sănătatea fizică și mentală sunt favorite

    Generația Z caută experiențe autentice și memorabile, nu doar destinații celebre. Călătorii aleg retreat-uri care promovează sănătatea fizică și mentală...

    Ministrul Finanțelor, după adoptarea „Ordonanței Trenuleţ”: Vom încerca să construim bugetul pentru 2025 fără majorări ale cotei TVA sau ale altor impozite

    Ministrul Finanțelor spune că execuția preliminară indică un deficit bugetar cash de peste 8,5% din PIB, echivalent cu aproximativ...

    Tu cât ai reciclat în 2024? Peste 3 miliarde de ambalaje SGR au fost reciclate anul acesta

    Peste 200.000 de tone de ambalaje au fost reciclate în ultimul an. Rata de colectare în România în ultimul an...

    Joe Biden a anunţat un nou pachet de ajutor în valoare de 2,5 miliarde de dolari ca asistenţă suplimentară de securitate pentru Ucraina

    „La cererea mea, Statele Unite vor continua să lucreze fără încetare pentru a întări poziţia Ucrainei”, a subliniat Biden. Biden...

    Marcel Ciolacu anunţă un pachet de măsuri menite să reducă cheltuielile publice: „Reformăm statul”

    Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luni un pachet de măsuri menite să reducă cheltuielile publice. Printre aceste măsuri se numără...

    Unde pleci în vacanță în 2025? Orașe din Asia au dominat topul în 2024, cu Tokyo, Seoul și Halong Bay pe primele locuri

    Dubai rămâne destinația favorită la nivel mondial. Londra este preferata turiștilor europeni. „Principalele destinații ale românilor ca număr de turiști sunt...

    USR acuză Guvernul Ciolacu de implementarea unor politici fiscale care afectează grav mediul de afaceri şi veniturile cetăţenilor

    USR condamnă adoptarea „ordonanţei trenuleţ” fără o consultare reală cu patronatele şi sindicatele. Printre principalele critici se numără reducerea pragului...

    Cristian Hostiuc: 2019 a fost anul de vârf atins de lumea capitalistă prin globalizarea economică, financiară, politică şi culturală. Ce urmează de acum încolo

    2019 a fost apogeul globalizării economice și culturale. Pandemia, războaiele și inflația au resetat lumea capitalistă. China, cândva sprijinită de SUA,...

    Colegiul Medicilor din România a dat în judecată CNAS. Ce solicitări are CMR

    CMR cere lămuriri despre bugetul Fondului Asigurărilor de Sănătate. Medicii acuză CNAS de lipsă de transparență. CMR se declară nemulțumit de...

    Maia Sandu: „Kremlinul foloseşte şantajul energetic în încercarea de a destabiliza situaţia, de a influenţa alegerile parlamentare din 2025”

    Kremlinul foloseşte din nou şantajul energetic în încercarea de a destabiliza situaţia, afirmă preşedintele R. Moldova, Maia Sandu. Ea a...

    Elon Musk primește critici dure de la politicienii germani pentru sprijinul oferit partidului de dreapta

    Miliardarul și-a arătat sprijinul pentru partidul de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Sprijinul pentru AfD exprimat de Musk survine în...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img