- Rafael Nadal, unul dintre cei mai buni tenismeni din istorie, a decis să se retragă la finalul anului 2024.
- Pe 18 mai, Nadal anunța că nu va participa la Rolland Garros din cauza unei accidentări la șoldul stâng pe care a suferit-o la Australian Open.
- Nadal: „Să nu se aștepte nimeni să câștig Australian Open. Acele zile sunt foarte îndepărtate”.
Rafael Nadal, unul dintre cei mai buni tenismeni din istorie, a decis să se retragă la finalul anului 2024.
În ciuda aparențelor, Nadal nu vrea să se retragă neapărat din cauza vârstei. Aflat la 37 de ani, spanioul a avut parte de un 2023 foarte greu. A fost obligat să anunțe „forfait” pentru turneul său preferat de Grand Slam, Roland Garros, pe care l-a câștigat de 14 ori.
Pe 18 mai anul acesta, Nadal anunța că nu va participa la turneul din capitala Franței din cauza unei accidentări la șoldul stâng pe care a suferit-o la Australian Open, în ianuarie. Nadal este acum aproape recuperat și nerăbdător să revină pe teren, însă deja și-a anunțat fanii să nu aibă pretenții de la el, pentru că nu va putea reveni la cel mai înallt nivel.
„Să nu se aștepte nimeni să câștig Roland Garros sau Australian Open. Acele zile sunt foarte îndepărtate”, spune cu sinceritate cel supranumit Regele zgurii, tenisman care are în palmares 22 de titluri de Grand Slam.
În ceea ce privește retragerea sa, anunțată pentru finalul anului viitor, totul depinde de forma fizică a lui Nadal. Dacă acesta va fi sănătos, nu va putea spune „adio” terenului de tenis.
Citește și:
- Noul sezon Champions League a început. Barcelona a învins Antwerp cu un scor de 5 – 0
- Ce efecte negative au rețelele sociale asupra tinerilor? Utilizarea lor în exces poate cauza tulburări psihice și așteptări nerealiste
- Noul proiect fiscal intră în dezbatere publică. Antreprenor: „Este o luptă de supraviețuire. Discutăm despre suportul statului care ar trebui să protejeze orice companie”
The post Rafael Nadal, legenda tenisului, se retrage. El are 22 titluri de Grand Slam, fiind al doilea cel mai laureat jucător appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Radu Elena