goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Au fost transmise mesaje RO-Alert pentru localnicii din Tulcea și Galați. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian

  • Localnicii din nordul județului Tulcea, dar și cei din Galați au primit mesaje RO-Alert în această seară.
  • Mesajul îi avertizează pe locuitori cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
  • Se recomandă adăpostirea în beciuri sau adăposturi de protecție civilă.

În această seară au fost emise mesaje RO-Alert cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian în zona județelor Tulcea și Galați, scrie Ukrinform.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea a recomandat ca localnicii să își păstreze calmul, să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă, iar în cazul în care nu există să rămână în casă, departe de geamuri.

Este un mesaj de informare

„Mesajul este unul de informare şi prevede recomandări de protecţie pe care locuitorii din zonele vizate trebuie sa le ia în cazul în care aceste obiecte cad în apropierea zonelor locuite. Mesajul RO-Alert a fost transmis pentru zona de nord a judeţului Tulcea şi zona de frontieră din municipiul Galaţi respectiv plaja Cotul Pisicii către Vama Giurgiuleşti”, au precizat reprezentanţii ISU Tulcea.

Mesajul a apărut în contextul în care au fost interperate 3 drone care au fost lansate de ruși în zona Plauru și Nufăru.

Citește și:

The post Au fost transmise mesaje RO-Alert pentru localnicii din Tulcea și Galați. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Ștefan Căilean

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img