PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Civilizatii abundente pentru nepamanteni ?

Pe 23 iulie 2015, NASA anunta descoperirea, la o distanta de 1.400 de ani-lumina, in directia constelatiei Cygnus (Lebada), a unei noi exoplanete, numita Kepler-452b. Noua planeta are sanse mari sa fie asemanatoare aceleia pe care traim noi, cu zone stancoase si apa. S-a afirmat ca ea este cea mai asemanatoare Pamantului dintre toate cele aproape 2000 de exoplanete descoperite pana acum. Noua planeta este cu circa 60% mai mare in diametru decat Pamantul, se afla la o distanta cu 5% mai mare decat Terra de soarele sau si primeste de la acesta cu 10% mai multa caldura.

 Astronomii au descoperit in ultimii ani tot mai multe locuri de acest fel, iar oamenii de stiinta cred ca pe ele este posibila dezvoltarea vietii, in forme mai abundente. Cunoastem de-acum sute de planete care sunt similare cu Terra; ele se rotesc in jurul unor stele cu viata lunga, ca si in jurul propriei axe, ceea ce da nastere la un ciclu zi-noapte la fel ca pe Pamant; au apa si, eventual, chiar oxigen. Intre altele, mai nou, sunt luate in considerare si planetele din preajma unor stele „pitice rosii”, mult mai mici decat Soarele.

 In luna aprilie 2015, Ellen Stofan, director stiintific al NASA, a afirmat ca prin fiecare exoplaneta nou-descoperita, care are si conditii similare celor de pe Pamant, cresc sansele gasirii nemijlocite a vietii extraterestre in viitorul apropiat. Administratorul NASA, Charles Bolden Frank Jr., spunea ca si el crede in existenta vietii in afara Pamantului.

 Intr-o emisiune pe Sky News, el a fost intrebat daca crede in extraterestri. Raspunsul sau a fost: „Eu cred ca vom gasi intr-o zi alte forme de viata, daca nu in sistemul nostru solar, atunci in unele dintre celelalte sisteme solare – in miliardele de sisteme solare din Univers. Astazi stim ca exista literalmente mii, daca nu milioane de alte planete, dintre care multe pot fi foarte asemanatoare cu Pamantul nostru. Deci, unii dintre noi, multi dintre noi, credem ca vom gasi dovezi ca exista viata si in alta parte in Univers”.

Viata pe alte planete?

  „Planetele cu oceane potentiale ar putea avea un climat mult mai asemanator cu cel al Pamantului decat s-a anticipat anterior”, a declarat Jérémy Leconte, cercetator post-doctoral la Institutul Canadian pentru Astrofizica Teoretica (CITA) de la Universitatea din Toronto. „Pe astfel de exoplanete nu exista o parte cu o noapte permanent rece care sa blocheze toata apa intr-un bloc gigantic de gheata”, a adaugat el.

 Dar care sunt sansele noastre de a intalni in Univers o inteligenta precum cea de pe Pamant? In iunie 2015, John M. Grunsfeld, fost cercetator principal NASA si astronaut in cinci misiuni cu naveta spatiala, declara, la Conferinta de stiinte astrobiologice de la Chicago, ca in cazul in care exista in Univers civilizatii cel putin de nivelul nostru, probabil ca ele ne vor gasi inainte de a le gasi noi. Intre altele, el sublinia ca nepamantenii ar putea detecta, cu un telescop mai mare, chiar de la o distanta de 20 de ani-lumina, prezenta noastra, observand doar schimbarile pe care noi, oamenii, le cauzam mediului pamantean.

 Oamenii de stiinta, concentrati pe cautarea in Cosmos a unor planete cu conditii asemanatoare cu cele ale Pamantului, se intreaba uneori daca nu cumva viata si inteligenta s-au dezvoltat pe alte planete intr-un mod cu totul diferit decat pe Terra. Poate „ei” nu au nevoie de apa si oxigen – spun unii.

 Totusi, asa cum scria un jurnalist de stiinta de la Daily Mail, intr-un articol publicat la inceputul lunii iulie 2015, biologii inclina tot mai mult sa creada ca viata pe alte planete a evoluat intr-un mod similar cu cel de pe Pamant, iar daca exista extraterestri, indiferent cum au fost acestia descrisi, ca omuleti verzi sau chiar ca monstri cu dinti si gheare feroce, de fapt ei arata probabil asemenea oamenilor.

 Profesorul Simon Conway Morris, un paleontolog de la Universitatea din Cambridge, sustine ca viata pe alte planete urmeaza probabil regulile unei teorii cunoscute sub numele de evolutie convergenta. Aceasta teorie se bazeaza pe observarea faptului ca, pe Pamant, exista specii care nu sunt inrudite decat foarte de departe si care au evoluat in mod independent, dar care au dezvoltat trasaturi, caracteristici si atribute fizice similare pentru a rezolva probleme similare cu care s-au confruntat in mediul lor. Un exemplu in acest sens este ochiul. Acesta se crede ca a evoluat, in istoria Pamantului, la mai mult de 50 de animale extrem de diferite, in mod independent, ajungand in final sa aiba totusi aceeasi structura, cea optima.

 In consecinta, argumenteaza Conway Morris, intr-o recent aparuta carte, intitulata „Runes of Evolution”, viata de pe alte planete asemanatoare Pamantului ar trebui sa urmeze cai de dezvoltare similare cu cele de pe planeta noastra. O consecinta interesanta a acestui mecanism este ca viata extraterestra, pe planetele de tipul Pamantului, evolueaza inevitabil catre inteligenta.

 Profesorul Conway Morris este cel mai bine cunoscut, in mediile academice, pentru studiul sau privind „explozia” formelor de viata din era Cambriana. Atunci, in urma cu 542 milioane de ani, s-a declansat o diversificare brusca, fara precedent, a evolutiei vietii complexe pe Pamant, aparand – intr-o perioada surprinzator de scurta – stramosii majoritatii speciilor de animale cunoscute azi.

 Conway Morris sustine ca evolutia convergenta a guvernat fiecare aspect al dezvoltarii vietii pe Pamant. El spune ca, odata ce viata a aparut, vor aparea in mod inevitabil, la momentul potrivit, proteinele, ochii, membrele, inteligenta, mana cu degete opozabile s.a.m.d. „Chiar si capacitatea noastra de a experimenta orgasme este un rezultat previzibil, odata ce a inceput evolutia vietii… Daca este asa, inseamna ca reprezentarea extraterestrilor cu forma umana, asa cum apar ei in popularele seriale SF cum ar fi Star Wars ori Star Trek, nu poate fi departe de adevar”.

 De multe ori, cei care cerceteaza fenomenul de convergenta obtin rezultate insotite de exclamatii de surpriza, rezultate descrise ca stranii, remarcabile si uimitoare… De fapt, asa se petrece peste tot, ceea ce este un indiciu remarcabil ca evolutia este departe de a fi un proces aleator… Iar in cazul in care rezultatele evolutiei biologice sunt, cel putin in linii mari, previzibile, atunci ceea ce este valabil pe Pamant va fi valabil peste tot in Calea Lactee si nu numai”.

 In unele opere science fiction, cum ar fi de pilda filmul „Alien”, extraterestrii sunt adesea descrisi ca monstri. In noua sa carte, profesorul Morris argumenteaza ca o buna parte din formele complexe de viata care se dezvolta pe alte planete ar putea fi foarte asemanatoare cu fiintele pamantene. El a spus, inca mai demult, ca viata extraterestra va semana cu creaturile pe care le vedem in jurul nostru pe Pamant, cu acelasi tip de membre, capete, si alte organe.

 In noua sa carte, profesorul merge mai departe, adaugand ca pe orice planeta asemanatoare Pamantului ar trebui sa se dezvolte, de asemenea, pradatori, cum ar fi rechini, plante carnivore, mangrove, ciuperci si multe altele. Membrele, creierul si inteligenta ar trebui, in mod similar, sa fie „aproape garantate”. Trasaturile inteligentei umane au evoluat si la alte specii: de pilda, caracatitele si unele pasari prezinta o inclinatie spre jocuri sociale – iar acest lucru, asa cum sugereaza cartea, indica faptul ca inteligenta este o consecinta inevitabila a evolutiei, care va caracteriza deci si extraterestrii.

Unde sunt extraterestrii

 Profesorul Conway Morris mai spune in noua sa carte ca astronomii descopera un numar tot mai mare de planete asemanatoare Pamantului, dar, in mod surprinzator, nu au gasit inca niciun semn de viata inteligenta extraterestra. El scrie astfel: „As spune ca, in orice zona locuibila, care nu ajunge sa fiarba, ori sa se congeleze, dupa un timp, viata inteligenta trebuie sa apara, pentru ca inteligenta este un fenomen convergent.

 Se poate spune, aproape cu certitudine, ca sansa ca sa apara acolo ceva analog cu evolutia umana este rezonabil de mare… Si, avand in vedere numarul potential de planete pe care le cunoastem acum, exista motive serioase pentru a ne gandi ca, si daca sansa ar fi favorabila doar intr-un caz din o suta, exista, raspandite in jurul nostru, foarte multe inteligente care pot fi similare cu a noastra”.

 Revenind la planeta Kepler-452b, merita sa mai mentionam un fapt extrem de semnificativ. Steaua in jurul careia orbiteaza planeta este de acelasi tip cu Soarele nostru, dar este cu 1,5 miliarde de ani mai batrana decat acesta. Deci, daca, in conditii similare de evolutie, viata de pe acea planeta a produs fiinte inteligente, asemanatoare mai mult sau mai putin cu oamenii, aceste fiinte puteau atinge nivelul nostru de „civilizatie tehnologica” (deci nave cosmice, retele de calculatoare electronice, inginerie genetica etc.) inca acum aproximativ 1,5 miliarde de ani… Daca a fost asa, ce a devenit oare intre timp acea civilizatie (daca nu s-a autodistrus)? Iata un interesant exercitiu de imaginatie…

 Acest fapt adauga si un nou argument la convingerea mai veche, conform careia in Univers trebuie sa existe multe civilizatii foarte „batrane”, care in timp puteau evolua catre forme pe care nici cei mai indrazneti autori SF nu si le pot imagina. Multi se intreaba astfel daca nu cumva noi ii cautam „acolo”, in timp ce ei sunt demult „aici”, sub o forma pe care nu suntem capabili (sau nu dorim) s-o recunoastem!…

Sursa:Andreea CANDEA (articol trimis redactiei prin WhatsApp)
Editare goNEWS:Amalia C. ENOIU

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.193. Sute de orașe sunt evacuate după ce Moscova a ocupat teritoriu înainte de o nouă ofensivă

    Sute de orașe și sate din regiunea Sumy, nord-estul Ucrainei, sunt sub ordine de evacuare obligatorie. Forțele ruse au acumulat...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 604. Emisarul american Witkoff critică răspunsul Hamas ca fiind „inacceptabil”

    Steve Witkoff, trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, consideră că răspunsul Hamas la propunerea de armistițiu este „total...

    Pakistanul trimite reprezentanți în Statele Unite pentru a negocia un acord privind tarifele vamale impuse de Donald Trump

    Președintele Donald Trump a declarat că nu ar susține încheierea unui acord comercial cu Pakistanul sau India. Statele Unite sunt...

    Trump obține victorii cheie la Curtea Supremă în disputa imigrației. Ce au decis judecătorii

    Curtea îi permite lui Trump să pună capăt statutului juridic umanitar al migranților. Judecătorii încă nu au decis cu privire...

    Premierele verii aduc pe ecran acțiune, animație și comedie românească. Ce filme vezi la cinema în luna iunie

    Unul dintre filme este „Ballerina”, un spin-off din universul John Wick, cu Ana de Armas în rol de asasină. Hiccup...

    Maria Dănilă este prima româncă care a urcat pe vârful Kanchenjunga. „Am simțit bucurie, ușurare, dar totuși îngrijorare pentru coborâre”

    Maria Dănilă a urcat muntele cu oxigen suplimentar și cu sprijinul șerpașilor. Kanchenjunga este al treilea cel mai înalt vârf...

    Loretta Swit, cunoscută pentru rolul lui Margaret „Hot Lips” din MAS*H, a murit la vârsta de 87 de ani

    Serialul MAS*H, în care Swit a jucat aproape în fiecare episod timp de 11 sezoane, a fost unul dintre...

    Regele Charles al III-lea a primit un Rolls-Royce drept cadou de încoronare. Ce conține lista cadourilor primite de Familia Regală

    Lista cadourilor oficiale primite de regele Charles include diverse obiecte simbolice și prestigioase, precum o coroană de pene de...

    10.000 de pași pe zi pentru a slăbi e un mit. Ce trucuri există pentru a menține un stil de viață sănătos

    Cercetările actuale spun că nu e nevoie să atingi 10.000 de pași zilnic pentru a slăbi. Mișcarea zilnică susține sănătatea...

    Iranul își mărește semnificativ stocul de uraniu, avertizează agenția nucleară a ONU

    Iranul este singurul stat fără arme nucleare care produce uraniu la acest nivel. Israelul avertizează că această cantitate de uraniu...

    4 din 10 români nu fac nivelul minim de sport pe săptămână. Alexander Florescu, instructor: „Mișcarea nu trebuie să fie perfectă, ci constantă”

    37% dintre români nu fac suficientă mișcare, potrivit Visual Capitalist. Mișcarea zilnică susține sănătatea metabolică, mintală, cardiovasculară și imunitară. România rămâne...

    Ana Bărbosu câștigă prima medalie de aur la Campionatul European de Gimnastică de la Leipzig

    Ana Bărbosu a adus României, joi, medalia de bronz la individual-compus. Gimnasta Ana Bărbosu a obţinut, vineri, a doua medalie...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img