Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea stadionului din Târgovişte, a cărui valoare totală actualizată a crescut la 425 milioane de lei, inclusiv TVA.
Propunerea de actualizare a venit din partea Ministerului Dezvoltării, iar investiţia este realizată de Compania Naţională de Investiţii (CNI), prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social. Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de execuţie de aproximativ 65%, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.
„Actualizarea valorii investiţiei, aprobată iniţial la 348,48 milioane de lei, este determinată de modificările tehnice necesare adaptării proiectului la condiţiile din amplasament, de actualizarea preţurilor contractuale, de majorarea cotei TVA de la 19% la 21%, precum şi de aplicarea noilor prevederi privind cofinanţarea investiţiilor în infrastructura sportivă. Modificările aduse proiectului vizează reconfigurarea circulaţiilor auto şi pietonale, repoziţionarea unor clădiri şi a parcării etajate, realizarea unui pasaj subteran destinat accesului oficialilor, invitaţilor VIP şi reprezentanţilor presei, precum şi adaptarea soluţiilor constructive şi a instalaţiilor pentru respectarea cerinţelor de siguranţă, funcţionalitate şi eficienţă în exploatare”, transmite sursa citată.
Din valoarea totală actualizată a investiţiei, 366,69 milioane de lei vor fi finanţaţi de MDLPA, prin CNI, iar 58,49 milioane de lei reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care include cheltuielile neeligibile şi cofinanţarea prevăzută de legislaţia în vigoare.
Valoarea lucrărilor şi cheltuielilor rămase de executat este de 234,14 milioane de lei, din care 185,44 milioane de lei reprezintă finanţarea asigurată prin MDLPA – CNI, iar 48,69 milioane de lei revin autorităţii publice judeţene.
Noul stadion va avea o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 36.560 mp, iar durata estimată pentru finalizarea lucrărilor rămase de executat este de 13 luni, se mai arată în comunicat.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







