Imaginile de la deschiderea celui de-al 26-lea Knesset – parlamentul unicameral de la Ierusalim – au fost extrem de semnificative:
- 17 deputați ai partidelor care reprezintă cetățenii arabi ai Israelului au părăsit sala plenului atunci când a fost intonat imnul național, Hatikva;
- Singurul deputat arab rămas în sală, liderul partidului Ra’am (islamist moderat), Mansour Abbas, nu a cântat imnul;
- În apropierea sa, liderul partidului Yahadut HaTorah (Unitatea Torei, ultra-ortodox așkenaz), Yaakov Asher, nu a cântat nici el imnul;
- În sala comitetului de aranjamente – un fel de birou permanent al Knesset-ului deputata Tally Gotliv de la partidul Otzma Yehudit (Puterea Evreilor, extrema dreaptă) a fost evacuată după ce a provocat un scandal;
- Colega ei de la Otzma Yehudit, Limor Son Har-Melech, a reluat o propunere legislativă din parlamentul trecut, care prevedea renunțarea la Acordurile de la Oslo din anii 1990 prin care Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei au semnat un acord de pace și anexarea teritoriului Cisiordania, numit de evrei Iudeea și Samaria.
O explicație: alegerile parlamentare din 27 octombrie au adus în Knesset trei grupuri de câte două partide, totalizând 45 de deputați din 120:
- Extrema dreaptă: Otzma Yehudit, lider Itamar Ben Gvir – șapte deputați și Partidul Sionist Religios, lider Bezalel Smotrich – șase deputați – total 13 deputați;
- Ultra-ortodocși: Yahadut HaTorah, lider Yaakov Asher – șapte deputați și Shas (ultra-ortodox sefard/oriental), lider Aryeh Deri, șase deputați – total 13 deputați;
- Arabi israelieni: Lista Comună – alianță a trei partide: Hadash (neocomunist), lider Yousef Tabareen, Ta’al (naționalist arab), lider Ahmad Tibi, Balad (naționalist arab), lider Sami Abu Shehadeh, 11 deputați și Ra’am, lider Mansour Abbas, opt deputați – total 19 deputați (record în istoria de 78 de ani a statului modern Israel).
Eisenkot, însărcinat de președintele Isaac Herzog cu formarea guvernului și care conduce un bloc de patru partide sioniste cu 48 de deputați, are nevoie de sprijinul a încă cel puțin 13 deputați pentru a înlocui la guvernare coaliția condus de prim ministrul Benjamin Netanyahu, lider al partidului Likud (27 de mandate), care a fost aliat în ultimii patru ani cu cele două partide extremiste de dreapta și cu cele două partide ultra-ortodoxe.
Fosta opoziție este pe cale de a prelua controlul Knessetului, după comisia de aranjamente, ce de apărare și externe și cea de finanțe va urma un vot săptămâna viitoare în care se preconizează înlocuirea speakerului (președintele) Knesset-ului, Amir Ohana (Likud) cu Matan Kahana de la Yashar (Drept, centru), partidul condus de Eisenkot. Aceste preluări au fost posibile cu sprijinul celor 19 deputați ai partidelor arabo-israeliene, care au adus majoritatea anti-Netanyahu la 67, față de 53 de deputați ai partidelor aflate la putere în ultimii patru ani.
Când vine vorba de formarea unui guvern, aici încep problemele: Este momentul să continui cu prezentarea celor partide ale “Blocului Schimbării”:
- Yashar, lider Gadi Eisenkot, 21 de deputați;
- B’Yahad (Împreună, liberal), lider Naftali Bennett, 12 deputați;
- Democrații (centru-stânga), lider Yair Golan, opt deputați;
- Yisrael Beytenu (Israel Casa Noastră), lider Avigdor Liberman, șapte deputați.
Această defalcare pe partide este necesară pentru că Blocul Schimbării, care are în comun sionismul și dorința de a scăpa țara de Netanyahu, este altfel extrem de eterogen.
Eisenkot a enunțat patru principii pentru cei care doresc să se alăture Blocului Schimbării la guvernare:
- recunoașterea Israelului ca stat evreiesc, democratic, liberal și egalitarist;
- angajamentul față de valorile Declarației de Independență;
- serviciul militar, național sau civil obligatoriu pentru toți cetățenii israelieni;
- recunoașterea Hamas ca organizație teroristă și asumarea obligației de a-i distruge capacitățile militare și puterea de guvernare în Fâșia Gaza.
De la aceste patru principii încep tensiunile: partidele ultra-ortodoxe nu acceptă serviciul militar universal, insistând asupra scutirii pentru studenții la Yeshive (seminare religioase), partidele arabe nu recunosc caracterul evreiesc al statului Israel și sunt reticente în a sau refuză net calificarea Hamas drept organizație teroristă, în timp ce extremiștii de dreapta nu acceptă să facă parte dintr-un guvern condus de Eisenkot (iar Ben Gvir nici măcar nu a fost invitat, fiind cunoscut ca cel mai extremist dintre politicienii sioniști).
În ceea ce privește Blocul Schimbării, Liberman refuză categoric să facă parte dintr-un guvern minoritar sprijinit de partidele arabe, care în schimb este varianta preferată a lui Golan.
La rândul său, Liberman, care a tunat și fulgerat timp de ani de zile împotriva ultra-ortodocșilor, comparându-i cu paraziții pentru refuzul majorității de servi în armată și recurgerea pe scară largă la beneficii sociale, a făcut o întoarcere de 180 de grade, propunând o coaliție cu Yahadut HaTorah și Shas, ceea ce ar presupune în mod evident concesii în privința serviciului militar, dar și a sistemului lor paralel de învățământ religios.
Cum ambele soluții – cooptarea partidelor arabo-israeliene sau a celor ultra-ortodoxe – par foarte greu de realizat – ar rămâne soluția unui guvern de uniune națională între partidele sioniste care să-i excludă pe extremiști: Likud, Yashar, B’Yahad, Yisrael Beitenu și eventual Democrații (singurul partid sionist de stânga din Israel, o rămășiță a marelui Partid al Muncii).
Dar principalul obstacol în calea unei soluții politice, care altfel ar fi cea mai omogenă din punct de vedere ideologic, o constituie adversitățile personale dintre Netanyahu și Eisenkot (mai nouă), Bennett și Liberman (mai vechi), precum și disputa cu privire la o rotație în fruntea guvernului, neagreată de actualul prim ministru.
Eisenkot are la dispoziție 28 de zile, care pot fi prelungite cu 14 zile, pentru a forma un nou guvern. Dacă eșuează, președintele Herzog poate însărcina un al doilea politician cu misiunea de formare a guvernului, pentru care ar dispune de alte 28 de zile. În caz de eșec repetat, președintele Herzog poate oferi mandatul unui al treilea politician, dacă cel puțin 61 de deputați îl sprijină. Dacă și al treilea mandat eșuează, atunci Knesset-ul se autodizolvă și sunt convocate alegeri parlamentare repetate – o variantă pe placul lui Netanyahu, care deocamdată rămâne prim ministru interimar, cu prerogative importante.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.
