Se încarcă datele globale...
spot_img

Become a member

Get the best offers and updates relating to Liberty Case News.

― ADVERTISING ―

spot_img
spot_img
AcasăG4Media - RSSFT: Reprezentați ai Comisiei Europene și NATO vor fi prezenți la negocierile...

FT: Reprezentați ai Comisiei Europene și NATO vor fi prezenți la negocierile de pace de la Abu Dhabi

spot_img

Consilieri de rang înalt din Franța, Germania și Regatul Unit, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene și NATO, vor participa marți și miercuri la o parte dintre discuțiile privind războiul din Ucraina, organizate la Abu Dhabi, relatează Financial Times.

Prezența europenilor urmărește să consolideze poziția de negociere a Kievului și să împiedice Rusia să folosească tratativele mediate de Statele Unite pentru a obține influență asupra arhitecturii de securitate a Europei.

La reuniuni vor lua parte consilierii pentru securitate națională ai Franței, Germaniei și Regatului Unit, precum și șefii de cabinet ai președintei Comisiei Europene și secretarului general al NATO, potrivit unor surse familiarizate cu pregătirile.

Discuțiile de la Abu Dhabi au fost concepute inițial ca negocieri trilaterale între Statele Unite, Rusia și Ucraina, în cadrul eforturilor administrației președintelui Donald Trump de a pune capăt războiului declanșat de invazia rusă din februarie 2022. Însă implicarea europeană a devenit o prioritate după ce Trump și emisarul său pentru pace, Jared Kushner, au sugerat săptămâna trecută că un nou cadru de securitate pentru întregul continent ar putea face parte dintr-un eventual acord.

Inițiativa a stârnit îngrijorări în capitalele europene, în condițiile în care Rusia solicită de mult timp să aibă un cuvânt de spus în decizii care țin de suveranitatea statelor europene, precum exercițiile NATO, desfășurarea trupelor și amplasarea sistemelor de armament în Europa de Est. Guvernele europene consideră inacceptabilă o asemenea influență a Moscovei, pe care o asociază cu revenirea la sferele de influență din perioada Războiului Rece.

Potrivit unor oficiali citați de Financial Times, referirea lui Kushner la un nou cadru de securitate postbelic pentru Europa nu a fost discutată în prealabil cu guvernele europene. Acestea insistă că orice negociere privind securitatea continentului, dincolo de problema Ucrainei, trebuie să aibă loc după discuțiile de pace cu Kievul, nu în paralel cu acestea.

„În ultimele săptămâni, europenii și-au făcut auzită vocea, exprimându-i mediatorului american faptul că nicio discuție privind viitorul continentului nu poate ignora așteptările și cerințele noastre”, a declarat luni ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, pentru postul RTL.

Programul detaliat al reuniunilor de la Abu Dhabi nu a fost făcut public. Discuțiile ar urma să se desfășoare în mai multe formate, în funcție de subiectele abordate și de participanți. Pentru reprezentanții europeni, cele mai importante teme sunt garanțiile de securitate care ar urma să fie oferite Ucrainei și planul de redresare economică a țării după război.

Europa încearcă să-și coordoneze poziția în negocieri

Participarea reprezentanților europeni are loc în contextul dificultăților cu care s-au confruntat guvernele de pe continent în încercarea de a stabili cine vorbește în numele Europei în dosarul ucrainean și care ar trebui să fie poziția comună a statelor europene, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Problema s-a accentuat în ultimele săptămâni, pe măsură ce emisarii americani și-au intensificat eforturile diplomatice pentru încheierea războiului. Săptămâna trecută, premierul italian Giorgia Meloni a criticat dur modul „dezorganizat și necoordonat” în care Europa și-a gestionat implicarea în negocieri.

Liderii Uniunii Europene urmează să discute despre o mai bună coordonare a poziției comune în cadrul unui summit programat vineri.

Delegația ucraineană la Abu Dhabi va fi condusă de Rustem Umerov, șeful serviciului de informații externe al Ucrainei. Rusia va fi reprezentată de viceministrul de Externe Serghei Riabkov și de Vladimir Medinski, consilier al Kremlinului.

© G4Media.ro.

Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.

spot_img

Ce este saLUP.de

saLUP.de nu este doar o agenție de producție grafică.

Este locul unde ideile prind formă, unde suprafețele devin mesaje și unde brandurile capătă identitate vizibilă.

Contact saLUP.de – Germania:
📍 Bruckerstrasse 44, 82205 Gilching, Bayern
📞 +49 173 852 77 64
WhatsApp: +49 1525 135 7595
✉️ hallo@salup.de

În România, partenerul oficial al saLUP.de este Colorim, specialiști în materiale și print de impact.

Date de contact Colorim (România):
📍 Valea Seacă 1A, hala 2, Cluj-Napoca
📞 0751 206 669 | 0770 332 230
✉️ office@colorim.ro

Creăm grafică digitală, layout-uri, logo-uri, transformăm conceptele în print de calitate și multe altele.

saLUP.de înseamnă producție la timp, execuție precisă și soluții care funcționează. Vizibilitatea nu este un accident — este un proces.

Was ist saLUP.de

saLUP.de ist mehr als eine Werbe- und Produktionsagentur.

Wir sind der Punkt, an dem Gestaltung auf Handwerk trifft und Ideen sichtbar werden.

Kontakt saLUP.de – Deutschland:
📍 Bruckerstrasse 44, 82205 Gilching, Bayern
📞 +49 173 852 77 64
WhatsApp: +49 1525 135 7595
✉️ hallo@salup.de

In Rumänien ist der offizielle Partner von saLUP.de Colorim, Spezialist für Materialien und hochwertigen Druck.

Kontakt Colorim (Rumänien):
📍 Valea Seacă 1A, Halle 2, Cluj-Napoca
📞 0751 206 669 | 0770 332 230
✉️ office@colorim.ro

saLUP.de steht für Zuverlässigkeit, präzise Ausführung und Lösungen, die funktionieren. Sichtbarkeit ist kein Zufall — sie wird gemacht.

What saLUP.de is

saLUP.de is more than a graphic production agency.

It’s where ideas become surfaces, and surfaces become strong visual messages.

Contact saLUP.de – Germany:
📍 Bruckerstrasse 44, 82205 Gilching, Bayern
📞 +49 173 852 77 64
WhatsApp: +49 1525 135 7595
✉️ hallo@salup.de

In Romania, the official partner of saLUP.de is Colorim, specialists in materials and impactful printing.

Contact Colorim (Romania):
📍 Valea Seacă 1A, hall 2, Cluj-Napoca
📞 0751 206 669 | 0770 332 230
✉️ office@colorim.ro

saLUP.de stands for reliability, precision and solutions that work. Visibility isn’t luck — it’s built.