UPDATE: Ministerul Apărării Naționale a condamnat incidentul într-un comunicat de presă:
„Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm orice formă de violență, inclusiv violența domestică, și se delimitează categoric de astfel de comportamente, care sunt incompatibile cu valorile, disciplina și responsabilitățile ce definesc profesia militară.
În seara de 6 noiembrie, în municipiul Caracal, un subofițer din cadrul Batalionului 22 Infanterie este suspectat că și-a agresat soția, în vârstă de 34 de ani, provocându-i răni pentru care a fost necesară intervenția echipajelor medicale. Potrivit informațiilor disponibile, femeia a primit îngrijiri de specialitate, iar în prezent starea acesteia este stabilă.
Militarul a fost identificat de polițiști la scurt timp după producerea incidentului și se află în custodia autorităților. Cercetările sunt efectuate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Conducerea unității militare cooperează cu autoritățile judiciare pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și va dispune măsurile administrative care se impun, în conformitate cu prevederile legale.
Ministerul Apărării Naționale reafirmă că statutul de militar presupune respectarea legii și a demnității umane, atât în exercitarea atribuțiilor profesionale, cât și în viața privată. Nicio formă de violență nu poate fi justificată sau tolerată, indiferent de calitatea persoanei implicate.
Prezentele precizări au ca scop informarea corectă a opiniei publice și exprimarea poziției instituționale a Ministerului Apărării Naționale față de astfel de comportamente, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoana cercetată, în condițiile legii.”
Articolul inițial: Ministrul Apărării, Radu Oprea, reacționează după ce o femeie a fost atacată cu un cuțit la Caracal, presupusul agresor fiind soțul său, cadru militar activ. Oficialul condamnă violența și anunță că a cerut verificarea responsabilităților instituției și cooperarea cu organele judiciare, transmite MEDIAFAX.
„Sunt profund revoltat de cazul de violență extremă petrecut la Caracal, unde o femeie a fost atacată cu un cuțit de soțul său, cadru militar activ.
Condamn fără echivoc orice formă de violență împotriva femeilor. Faptul că persoana suspectată de această agresiune este militar face situația cu atât mai gravă. Uniforma militară presupune responsabilitate, disciplină și respect față de viața și demnitatea umană. Violența nu are nicio justificare și nu poate fi tolerată în Armata României.
Am solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea instituției noastre și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs acest act de violență.
Dincolo de acest caz, avem cu toții obligația să tratăm cu maximă seriozitate fenomenul violenței domestice. Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate, iar protejarea victimelor trebuie să fie o prioritate reală pentru toate instituțiile statului.
Îmi exprim solidaritatea cu victima și îi doresc însănătoșire grabnică. Nicio femeie nu trebuie să trăiască în teamă, iar nicio funcție, profesie sau uniformă nu poate constitui un scut în fața legii”, este mesajul transmis de Oprea.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







