Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit vineri pe șantierul Autostrăzii Transilvania, în zona Chiribiș, după ce, se pare, i s-ar fi făcut rău, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes, relatează Bihoreanul.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a trimis un inspector la fața locului pentru a verifica împrejurările în care s-a produs decesul.
Șeful Serviciului de Ambulanță Județean Bihor, dr. Liciniu Venter, a precizat că intervenția a avut loc la intrarea în șantier, dinspre Chiribiș, unde a fost trimis un echipaj cu medic de la substația Marghita.
Ar fi vorba despre tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș.
Se pare că bărbatului, muncitor pe șantier, i s-ar fi făcut rău, iar colegii săi au sunat la 112.
Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Nicolae Hoduț, a confirmat pentru BIHOREANUL că instituția a fost sesizată.
„Un echipaj de la ITM Bihor se deplasează pentru a verifica”, a declarat acesta, precizând că cercetările vizează împrejurările în care s-a produs decesul.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







