Google (YouTube), Meta (Facebook, Instagram) şi TikTok au sesizat justiţia federală pentru a bloca o lege californiană ce interzice, de la 1 ianuarie, propunerea de cont personalizat persoanelor cu vârste de sub 16 ani şi citirea automată de videouri, chiar şi cu acordul părinţilor lor, informează vineri agenţiile de știri Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.
În trei plângeri distincte în California, consultate joi de AFP, grupurile menţionate invocă primul amendament din Constituţiei Statelor Unite, ce protejează libertatea de exprimare, şi o lege federală ce exonerează platformele de orice responsabilitate pentru conţinuturile publicate de utilizatorii lor.
Promulgată în septembrie de guvernatorul democrat Gavin Newsom, care o considerase ”mai bună” decât interzicerea reţelelor sociale pentru persoanele sub 16 ani, ca în Australia, legea prevede amenzi mergând până la 50.000 de dolari pentru fiecare minor vizat.
Spre deosebire de un prim text din 2024, pe care cele trei grupuri l-au contestat deja în apel, noua lege interzice aceste funcţii chiar şi cu acordul părinţilor. În consecinţă platformele, care s-au declarat incapabile să dezactiveze funcţiile respective, vor trebui să suprime conturile persoanelor cu vârste mai mici de 16 ani.
Legea ”le retrage părinţilor controlul în ceea ce-i priveşte pe copii pentru a-l încredinţa statului”, denunţă Google.
În plângerea sa, TikTok se declară constrâns să opteze între a renunţa la drepturile sale şi a-i exclude pe toţi cei cu vârste sub 16 ani.
Cele trei grupuri fac uz de instrumentele de care dispun. YouTube dezactivează în mod implicit citirea automată pentru cei cu vârste sub 18 ani, iar TikTok limitează implicit folosirea la 60 de minute pe zi.
Meta dă asigurări că va desfăşura în California noi restricţii pentru adolescenţi, printre care o limită de 120 de minute pe zi cumulate pe Facebook şi Instagram şi o blocare între miezul nopţii şi ora 06:00. Aceste două restricţii figurează printre angajamentele asumate de Meta într-un acord inedit încheiat în august cu procurorii generali.
De asemenea, Google afirmă că statul California, apărând legea din 2024, a produs peste 500 de pagini de expertiză fără a identifica un singur studiu care să stabilească o legătură între recomandări personalizate şi prejudiciu pentru minori.
În luna august, un judecător a refuzat să suspende legea din 2024, justificând că YouTube nu a demonstrat că fişierele sale personalizate reflectă o ”judecată editorială umană”.
Meta şi YouTube au fost condamnate în martie, la Los Angeles, la plata unei despăgubiri de 6 milioane de dolari pentru o femeie tânără care le acuzase că au făcut-o dependentă de platformele lor. Mii de plângeri depuse în SUA vizează reţelele sociale.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







